Vine teza, rău îmi pare ...

În fiecare semestru, venirea tezei produce bebeilor de la real o amestecatură de sentimente bacoviene şi anume: sentiment de sfârşit de lume, angoasă existenţială, disperare ş.a.m.d. Cine ştie, cunoaşte ...

De asemenea, e un fapt bine cunoscut că acest moment este unul foarte important care vizează promovabilitatea şi, implicit, şansa de a trece în urmatorul an sau posibilitatea de a susţine bac-ul. De aceea, cu toţii suntem conştienţi că trebuie să lucram cu sârg (în teorie) şi să nu ne lasam copleşiti de sentimentele menţionate mai sus si asta să ne perturbe concentrarea, dar parca atunci când mai ai câteva zile pana la teza (la mate ma refer, evident) timpul se scurge implacabil şi ne scapă de sub control, o sfârşeală atroce ne cuprinde mai ales la observarea faptului ca profesorul în cauza are totul sub control, chiar ne-a anunţat data tezei din prima zi de scoală (!!). Într-adevăr, specialitatea casei. Ne îndreptăm în disperare de cauză spre cele sfinte şi zicem: Doamne-ajută!!!