Un sfârșit – de fapt, un nou început

O etapa a metamorfozei noastre s-a incheiat, urmeaza o alta, care va duce in final la formarea noastra - fiinte umane bine individualizate, originale sau mai putin, cu o viziune ampla asupra lumii si cu o mentalitate care ne va calauzi pe tot parcursul vietii.

Suntem omizi si vom deveni fluturi, asta este povestea noastra, sensul nostru in lume, povestea care se tese sub ochii nostri, intr-o imagine providentiala, care poate fi inteleasa de oricine, cu mintea, cu inima sau cu labirintul sau spiritual. Suntem fiinte cu metamorfoza, construite pe principiul orientat finalist al mantuirii, de orice natura ar fi aceasta. Stim ca maine soarele va rasari, si asta inseamna ca ni s-au deschis deja organele de simt pentru viitor, lucru realizat pe parcusrul anilor de scoala, si mai precis al liceului. Acesti patru ani in care viata noastra a luat o alta turnura decat ne asteptam, in cele mai multe dintre cazuri, au constituit un drum sinuos pentru unii sau o piatra de incercare pentru altii, dar important este ca cei care suntem prezenti astazi aici am rezistat tuturor intemperiilor care amenintau sa ne devoreze vointa, sa ne secatuiasca de puteri sau sa ne arunce intr-un labirint al ignorantei. Dar anii acestia de liceu ne-au facut sa fim mai atenti la lumea care ne inconjoara, la adevarurile universale, la faptul ca atunci cand pomii inmuguresc, e semn ca primavara-i aproape; cand vedem un nor la apus, ne spunem „Maine va ploua”. Sunt primele marci ale naturii noastre vizionare. Vom fi intregi doar cand vom vedea viitorul la fel de limpede ca trecutul si cand vom intelege ca ele sunt una, cand, in fiecare clipa, ne vom inalta deasupra realitatii prezentului falfaind maiestuos din cele doua aripi care reprezinta, pline de imagini aprinse si de cicatrici lasate de vreme, care ne completeaza ca fiinte: trecutul si viitorul. Atunci vom fi ce am fost intotdeauna, martori ai minunii ce nu ni se arata in fata ochilor, in lumea inconjuratoare, a faptului simplu ca lumea, pur si simplu, exista, iar noi avem putere doar asupra prezentului, si stiind asta, sa fim constienti ca ceea ce a fost este opera noastra, sa ne asumam greselile si reusitele, sa stim sa plecam capul atunci cand e cazul, sa stim ca drumul nostru trebuie sa urmeze calea cunosterii, la fel cum a facut-o in timpul liceului, manati de dorinta de cunostere, ghidati de oameni deja formati care au dorit sa ne impartaseasca si noua experienta de viata, viziunea despre lume.

Fara sa vreau sa exagerez prin clisee importanta scolii si a anilor care au trecut peste noi, o sa-l citez pe Johann Wolfgang Goethe, care a spus: „De-ai trait trei mii de ani si nu stii sa-i socotesti, umbli-n bezna ca bezmetic chiar de zi de zi traiesti.” Ceea ce ne-au oferit profesorii in timpul acestor patru ani a fost o directie pe care o putem lua in domeniul cunosterii, o viziune de ansamblu asupra unor domenii pe baza carora am putea sa ne axam in continuare in viata, si nu a avut menirea sa ne excizeze spiritul novator sau originalitatea, ci dimpotriva, sa ii dea o forma, pe fondul propriilor aptitudini si preferinte, axate pe gandirea de care a fost capabil fiecare elev in parte.

E prea putin spus ca se cuvine sa le multumim profesorilor care ne-au fost alaturi in acest segment de drum al formarii noastre, care ne-au dezvaluit tainele materiilor predate si ne-au facut sa ne placa, mai mult sau mai putin. S-au aratat mai mult decat dispusi sa ne fie alaturi atunci cand noi am aratat interes intr-o anumita directie, acesta este un lucru ireprosabil colectivului de profesori al liceului greco-catolic. Si ca sa personalizez un pic, pot sa spun acest lucru cu mana pe inima, intrucat eu mi-am petrecut primii doi ani intr-un liceu de renume, unul dintre cele mai bune din Bucuresti, care m-a dezamagit ca si interes localizat pe elev, si care te indemna la performanta doar prin opulenta si prin renume. Si acum nu as vrea sa ii fac reclama proasta, dar intuitia m-a facut sa iau hotararea de a ma muta in acest liceu in clasa a 11-a, si intr-adevar nu as regreta niciodata alegerea facuta. Unii colegi de-ai mei poate nu imi impartaseau in totalitate parerea despre acest liceu, deoarece credeau ca in alte licee e mai bine, eu am incercat sa imi arat incantarea despre acest colectiv unit si dedicat, care iti oferea toate „materialele si instrumentele” necesare dobandirii cunostintelor, a dezvoltarii aptitudinilor si a formarii ca persoana. Ne-a oferit hrana ca un copac unei omizi care accede catre a deveni fluture si pentru aceasta trebuie sa ne aratam recunostinta in acest ultim ceas, mai ales daca pana acum n-am facut-o.

Ne-a indus lumina cunoasterii, care este insasi substanta vietii. Lumina este ideologie, sentiment, culoare, profunzime, atmosfera, povestire. Lumina ajuta, sterge, reduce, exalta, imbogateste, face credibil si acceptabil fantasticul, visul sau dimpotriva, face fantastic realul, transforma in miraj cotidianul cenusiu, adauga transparenta lumii si vietii insesi.

E ca si cum am rasfoi un album cu gravuri ale unui artist din secolul al XVII-lea. Fiecare zi - o gravura. Fiecare gravura – un fragment tulburator dintr-o lume violenta, poetica, inselatoare iar in fragmentul de azi, vom tine-ntre degete universul nostru ca pe-un clopotel auriu, al carui sunet dulce il vom sorbi uneori, cu nesfarsita nostalgie: cling!