Părerea unui om obişnuit …

Se presupune că trebuie să îmi pun o întrebare simplă în aparenţă - ce aş face dacă aş fi mare? Dau să răspund şi brusc simt că mă lovesc de ceva: de mulţimea de posibilităţi în care pot alege sa tratez subiectul acesta. Şi apoi, de faptul că, inevitabil, va trebui să aleg sa îl tratez astfel încât să nu ignor că am un sistem al valorilor propriu şi personal care se prea poate să nu fie împartaşit de toata lumea; O.K., îmi asum răspunderea … Deci nu voi începe să povestesc ce aş face dacă aş avea mulţi bani sau ceva de genul acesta pentru simplul fapt că eu nu cred că în acest aspect stă măreţia unei persoane.

Ce ar însemna pentru mine să fiu mare? Simplu:  momentul în care voi putea să stau o clipă şi să privesc în mine însămi fără regrete şi părere de rău şi să ştiu că mi-am urmat visele, că nu am renunţat la ele când am simţit că mi se prăbuşesc toate proiectele în care am crezut, într-o lume dominată de kitsch şi de superficialitate unde, uneori, visele ne sunt mototolite şi aruncate la gunoi. Însă în momentul acesta nu trebuie să renunţăm la idealuri, căci ingredientul secret al unei vieţi frumoase şi lipsite de monotonie este drumul sinuos pe care-l parcurgem până la împlinirea lor. Visele ne fac să fim umani, ne dau puterea de a alege dacă vom trăi fericiţi; fiecare vis împlinit, fiecare ideal pe care l-am atins se transformă într-un reper care va dăinui, poate, toată viaţa şi ne va face fericiţi numai întorcându-ne cu gândul spre ceea ce a fost.

Principiul de la care ar trebui să pornim când dorim sa ne transformăm visele în realitate este unul simplu: acela de a nu renunţa la vise, voinţa de a le duce până la sfârşit este motorul evoluţiei personale a fiecăruia dintre noi. Este un lucru fascinant, sa visezi, să îţi dai seama, după ce ai încercat marea cu degetul, că, dacă îţi doreşti cu adevărat să realizezi ceva, s-ar putea să şi reuşeşti! Este un lucru ştiut că NOI deţinem controlul asupra prezentului, a zilei de azi, care o determină pe cea de mâine, cum cea de ieri a determinat-o pe cea de azi. Şi tot aşa, se propaga din aproape în aproape viitorul nostru. De ce să nu alegem ca faptele săvârşite să ne fie sursă de energie şi ambiţie? Niciodată nu am simţit că trebuie să aştept, să tot aştept ca ceva ce îmi doream să se întâmple, orice moment este potrivit pentru a mă apuca să întreprind ceva, am datoria faţă de mine însămi să îmi duc la bun sfârşit visele, să mai cred în oameni, să iubesc necondiţionat şi să lupt pentru a realiza ceea ce îmi doresc. Prin forţa care stă în mine şi cu ajutorul răbdării, ambiţiei şi credinţei în propria persoană mă voi putea cu siguranţă ridica la înălţimea aspiraţiilor. Ce ar fi dacă nu am alege calea cea mai uşoară, părând altceva decât suntem şi ne-am strădui să fim mai buni, să iertăm mai uşor şi să luptăm pentru ceea ce ne dorim? Probabil am trăi într-o lume mai bună. Şi oricum ar fi lumea în care trăim, eu cred că mai există tineri cu spiritul treaz, care ştiu să recunoască valoarea şi să se ghideze dupa nişte principii curate.

Cu fiecare vârstă prin care trecem pierdem şi câştigăm ceva, fiecare vârstă are farmecul şi dramele ei, aşa că trebuie să preţuim tot ceea ce ne este dat, căci drumul nostru spre împăcare cu noi înşine trece în primul rand prin sufletele celor dragi. Cine are puterea de a spune: “eu sunt ceea ce vreau să fiu în ciuda obstacolelor întâlnite”, este într-adevar un om mare, după părerea mea. Şi acel om va ajuta la construirea unei lumi în care oamenii să creadă în oameni.