Liceul ieri, liceul azi, speculaţii despre liceul de ... poimâine

În destul de scurta istorie a mea în Liceul Greco-Catolic (care sper că nu se va prelungi mai mult decât este cazul) am asistat la o evoluţie permanentă a lui, şi nu pot să zic decât că l-am însoţit cu evoluţia şi eu însumi. Începând cu clasa a IX-a am observat cum ceea ce reprezintă liceul, şi anume elevii şi profesorii au conlucrat pentru a face din liceu ceea ce este astăzi. Unii dintre profesori au făcut mari eforturi de-a lungul acestor ani pentru ca elevii să aibă toate facilităţile de care au nevoie în procesul de educaţie şi chiar dacă, poate, eu şi alţii asemenea mie nu am făcut foarte multe eforturi pentru a ne arăta aprecierea faţă de aceştia, sper să mai recuperăm ceva acum, pe ultima sută de metri. Nu pot să mă explic decât prin pasivitatea occidentală specifică tinerilor mai slabi de înger în faţa educaţiei şi a eforturilor pe care le presupune. Măcar nu mă fac vinovat de lipsă de recunoştinţă şi încredere (nu mă părăsi acum!) şi sper că generaţia care îi va urma generaţiei mele nu va face aceeaşi greşeala. Un mic sfat pentru urmaşii noştri: purcedeţi curajoşi! Şcoala nu e frumoasă doar atunci când e goală, contrar părerii (probabil) popular împărţite de elevi mai tineri sau mai bătrâni, ea este dependentă de substanţa cenuşie pe care noi, elevii, i-o administrăm prin perfuzie.

Şcoala dăunează grav prostiei!