Cum mi-am petrecut sfarşitul liceului

Viaţa mea din anii liceului a fost sinonima cu Liceul Greco-Catolic. Recunosc că au fost zile sau ore când am jucat ping pong cu privirea între patru pereţi, au fost momente când am vrut să acord atâta atenţie câtă îmi acorda liceul mie, să îi dau ceva înapoi, să încetez să ma bucur de singurul meu tabiet pe care mi-l permiteam în timpul orelor, şi anume să îmi târăsc „toiagul” care îmi menţinea intelectul pe un statut de conştienţă din bancă către fereastra cunoştinţelor deschisă de către profesori pentru noi, elevii. Ce mi-a demonstrat timpul petrecut în liceu a fost că nu sunt un as în a fi managerul propriului timp. Mă pricep să dilat secundele în ore, sa contract zile galopând să nu încalc termene-limită. Mi-ar fi de mare folos să funcţionez On/Off. Să am pe F5 shortcutul pentru refresh personal. Să am un angajat cu carte de muncă care să fie obligat să îmi instaleze antiviruşi, să am firewall pentru toate sentimentele bicisnice care mă încearcă atunci când văd că ceva nu îmi iese. Şi să îmi spună să intru în stand-by în momentele când crede că respir aer de pomană. Să vorbească el cu profesorii când vede „battery alert” şi să ceară prelungirea perioadei de graţie. Aştept CV-uri la adresa mea de mail, că nu se mai poate aşa. Ooops! Syntax error...